Vineri, 30 septembrie 2022, am fost onorați să-i avem ca oaspeți la Grădina Botanică Națională (Institut) ”A. Ciubotaru” pe dl președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) din România, profesor universitar, doctor honoris causa, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei Valeriu TABĂRĂ și dl vice-președinte al AȘAS, profesor universitar, doctor honoris causa Ioan JELEV, însoțiți de conducerea Academiei de Științe a Moldovei, academician Ion TIGHINEANU și academician Boris GĂINĂ.
Am avut o deosebită plăcere să prezentăm o parte dintre rezultatele noastre științifice, să vizităm colecțiile și expozițiile de plante și să discutăm despre unele probleme comune din domeniul cercetării, precum și despre perspectivele de colaborare de viitor. Ne bucură deschiderea și susținerea pe care o manifestă ASAS România și unitățile de cercetare subordonate pentru colaborare cu noi. Amintim aici câteva dintre instituțiile subordonate ASAS cu care GBNI colaborează frumos de mai mulți ani:
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov,

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui,
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin,
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni,
Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava,
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea.
În cadrul vizitei la GBNI președinții celor două academii de științe au plantat puieți de arțar cu port columnar și frunza creață (Acer platanoides `Beskid`) care completează colecția de Aceraceae cu taxoni noi.

Published Monday October 10th, 2022
Maps
Contacts
Toleranță zero corupției