Din anul 2000, în fiecare an, la data de 22 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin rezoluția 55/201, din 20 decembrie 2000. Data de 22 mai, reprezintă de fapt adoptarea textului Convenției privind diversitatea biologică din anul 1992.
De Ziua Internațioanală a Biodiversității au loc evenimente prin intermediul cărora se dorește informarea a cât mai multor persoane cu privire la ceea ce înseamnă biodiversitatea, responsabilizarea persoanelor prin implicarea lor activă în diferite acțiuni de susținere a biodiversității și a naturii în general. Protejarea mediului începe de la fiecare persoană în parte, prin activități relativ simple, care să păstreze natura așa cum este și pentru generațiile viitoare.
Joi, 20 mai, orele 14-00, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat Masa rotundă cu ocazia marcării Zilei Internaționale a Biodiversității. Tematica anului 2021 cu genericul ,,Suntem parte a soluției” a fost aleasă ca o continuare a impulsului generat anul trecut sub tema ,,Soluțiile noastre sunt în natură”, care ne-a amintit că conservarea biodiversității rămâne răspunsul la mai multe provocări de dezvoltare durabilă. La acest eveniment au participat reprezentanții ministerului, instituțiilor științifice de profil și a organizațiilor nonguvernamentale.
Grădina Botanică Națională (Institut) ”Al. Ciubotaru” fiind instituția de bază pentru cercetarea și conservarea fitodiversității în condiții ex-situ și in-situ a participat la această întrunire cu comunicarea întitulată ”Grădina Botanică Națională (Institut) ”Al. Ciubotaru” – centru științific pentru conservarea diversității plantelor”.

   

Published vineri, 21 mai 2021
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției